Am apărut pe scenă, încurajată de o palmă ce m-a făcut sa tip.
Scena, e plină de personaje groteşti, bizare, înspăimîntătoare, dar peisajul este chiar frumos.
În public nu vad pe nimeni,
Eu, aș vrea sa fiu acolo, departe de acel haos, acea jungla.
Nu cred ca personajul meu se încadrează, printre personaje rele, parșive, egocentriste iar eu, prin defect prea optimistă.
În aceasta piesa, sunt aproape un personaj fantastic, care crede în schimbare, prea bun, acela care este înşelat, batjocorit, chiar înjosit de restul personajelor.
Actori, sunt excepţionali crezi, absolut fiecare cuvânt.
Dar pe parcursul piesei se dovedesc a fi doar minciuni.
Armele folosite pentru a își atinge scopul, sunt lipsite de scrupule de umanitate de orice urma de sentiment.
După ce cu toţii trecem prin diverse situaţii, observ ca nu am ce caut în această piesă.
Se încheie primul act, nu sunt spectatori deci nici aplauze nu se aud.
Acum, aştept, următorul act din piesa vieţii.
