Distanta....

Ce este distanta? Distanta in spatiu? Distanta ce se produce din cauza diferentelor dintre noi? Distanta dintre real si imaginar? Are limite? Cat de importanta e distanta in spatiu dintre o mama si o fica care o iubeste? Lipsa senzoriala si materiala sunt chiar atat de importante? Acolo se opreste existenta noastra? Cand te gandesti la o persoana, se schimba ceva la aceea persoana? Poate ca ii scapa un zambet, ofteaza, se poate intrista, fara a stii cauza, cu siguranta emotiile se transmit dar pe ce raza ? Care este limita...? Sau ne folosim doar de inflexiunile vocii? De mimica fetei? Te-ai gandit vreodata ca atunci cand te gandesti la cineva este deoarece acea persoana se gandeste la tine? De multe ori ne e teama sa ne exprimam, sa vorbim. Nu vrem sa parem vulnerabili, deplasati. Ne e frica de o reactie negativa.... Si totusi distanta e privita ca un lucru rau.... Distanta dintre ganduri si realitate este doar timpul si sunt atea exemple care demostreaza asta, dar e mai usor sa renunti, iti pierzi speranta doar la gandul ca poate nu merita efortul si dupa aceea regreti! Distanta dintre doua persoane este doar spatiul... In acest caz, de multe ori se poate adauga bugetul si timpul, dar cu atatea alte persoane in jurul tau, mai merita sa lupti? Sa astepti? Diferentele dintre doua persone in majoritatea cazurilor tin strict de personalitate... Cat de trist ar fi sa fim cu totii la fel, asa ne putem completa... Imaginatie? Realitate? Cate vise si iuluzii sunt reale in ziua de astazi? De ce e asa usor sa renunti? Este usor sa renunti? Poate ca de fiecare data cand renuntam la ceva ce ne place, ne mai apare un rid, ne mai dispare un zambet, ni se fura o lacrima...

Un dans....

Iti mai amintesti? Nu cred ca ai acordat importanta..... Poate pentru tine a fost un joc, dar pentru mine cu siguranta a fost mai mult.... Desi nu stii si nu cred ca vei afla vreodata, si din nou ma aflu intr-un conflict..... Inima imi spune sa fiu sincera, sa vin la tine, sa iti spun ca vreau sa vorbim, sa ma uit in ochii tai si sa iti spun:- Te plac, din acea seara ma gadesc doar la tine, imaginea ta, acele intamplari, ma bantuie! Nu stiu ce simti tu, dar eu am vrut sa iti spun toate astea pentru a stii ca am incercat, pentru ca nu vreau sa imi acord sansa de a regreta ce nu am facut. Dupa asta nici nu stiu daca as mai avea curajul sa raman in fata lui, mai mult ca sigur as face-o doar sa stiu ce se va intamla mai departe. Creierul imi spune sa par distanta, neinteresata, sa nu ii acord ocazia de a imi face rau..... Asa ca practic nu m-am implicat, am facut in asa fel incat sa para ca nu imi pasa. Imi e frica, desi in fiecare zi il caut cu privirea ...... Cred ca am renuntat.... Oricum nu pare genul de om care sa stie sa iubeasca sau sa vrea... Sunt constienta ca fiecare are dezamagirile lui, de aceea mie imi este frica iar el pare acel Don Juan insensibil, afemeiat si desgustator.... Dar eu in acea seara am vazut altceva ...... Dar cred ca m-am inselat si probabil nu voi afla niciodata.

As vrea sa fiu un uligan....

Gandurile imi alearga haotic prin cap si  am cautat o persona care sa nu ma judece, careia sa ii impartasesc toate gandurile si trairile mele , atunci mi-am amintit de tine, aici, unde nimeni nu ma cunoaste si a disparut masca, unde pot fi eu.
A trecut mult de cand nu am mai insirat noi perspective si ma bucur de reluarea acestei relatii dupa o lunga pauza. Mi-a fost dor de tine! 
Azi am vrut sa iti spun cat de dor imi este sa iubesc, dar si ce frica.....
Stiu ce ai spune tu:-Daca nu risti nu castigi! Iar eu as raspunde:-Merita sa imi asum riscul? Iar atrunci tu ai tace.
Nu pot crede ca act ce simboliza iubirea infinita a devenit ceva extrem de ordinar! Ne facem nevoia si plecam precum niste hiene in cautarea unei noi victime fara sa ne gandim la sentimentele celuilalt, suntem egoisti, flamanzi, frivoli.
Oricare ar fi explicatia, eu, nu simt sa apartin acestui secol.....
Imi e dor sa iubesc! Iubesc sa iubesc!
Dar singurle fiinte carora le pot incredinta aceasta iubire, sunt animalele de companie....









Cine esti tu? De ce ai aparut in viata mea? Ce vrei?

Cred ca eu as vrea sa dispari.............

Neinteresant..

Am apărut pe scenă, încurajată de o palmă ce m-a făcut sa tip.

Scena, e plină de personaje groteşti, bizare, înspăimîntătoare, dar peisajul este chiar frumos.

În public nu vad pe nimeni,

Eu, aș vrea sa fiu acolo, departe de acel haos, acea jungla.

Nu cred ca personajul meu se încadrează, printre personaje rele, parșive, egocentriste iar eu, prin defect prea optimistă.

În aceasta piesa, sunt aproape un personaj fantastic, care crede în schimbare, prea bun, acela care este înşelat, batjocorit, chiar înjosit de restul personajelor.

Actori, sunt excepţionali crezi, absolut fiecare cuvânt.

Dar pe parcursul piesei se dovedesc a fi doar minciuni.

Armele folosite pentru a își atinge scopul, sunt lipsite de scrupule de umanitate de orice urma de sentiment.

După ce cu toţii trecem prin diverse situaţii, observ ca nu am ce caut în această piesă.

Se încheie primul act, nu sunt spectatori deci nici aplauze nu se aud.

Acum, aştept, următorul act din piesa vieţii.

Din vina ei...

Prieteni, m-au chemat sa o cunosc,
Nu am vrut, nu vroiam sa ma prostesc.
Si fara sa imi dau seama am cunoscuto la o petrecere,
Chiar nu pot spune ca nu mi-a facut placere.
Si uite asa am cunoscut-o,
De revelion, din nou am vazut-o.
La ocazii speciale mere o vedeam,
Si din ce in ce mai mult mi-o doream,
Dupa ceva timp, zilnic vroiam sa o intalnesc,
Putin cate putin, incepeam sa o iubesc.
Era mereu aproape de mine,
Impreuna, ne simteam asa bine...
Ma schimbasem, nu ma mai recunosteam,
Ma uitam in oglinda, si nu stiam cine eram.
Prieteni, imi spuneau, sa renunt la ea.
Dar nu puteam, facea parte din viata mea.
Parinti, au observat ca ma purtam ciudat,
Nici ei nu ma recunosteau, s-au ingrijorat.
Nu ma mai recunosteam pe mine,
Faceam orice sa-mi fie bine.
Si inevitabil si parinti au aflat,
Mi-au interzis s-o mai vad, ne-am certat.
Dar de atunci ne vedeam pe ascuns,
Fara ea, ma simteam distrus,
Cand nu puteam s-o vad eram terminat,
Aveam rauri, era de nesuportat.
Cand am ramas fara bani, nu o mai intalneam,
Vroiam macar cinci minute, sa o am,
Sa o simt langa mine,
Ca sa imi fie bine.
Prieteni, m-au uitat...
Familia, m-a indepartat...
Simteam nevoia de ea mereu,
imi era asa de greu.
Acum sunt in spital, nimeni nu vine sa ma vada,
Sunt ca un gunoi aruncat in strada.
De vreo doi ani, ma tratez cu pastile,
Doctorii spun ca mai am doar cateva zile.
Si as mai vrea inca o data sa fii langa mine,
O singura data, sa ma mai simt bine.
Eu inca o iubesc,
La ea mereu ma gandesc.
E o dragoste ce ma doboara,
putin cate putin, ma omoar.
Doar ea e de vina...
Iubita mea: Heroina.

Dicte automat.

Inca din seara in care team vazut pentru prima oara, am simtit cum inima imi sta in loc, cand treceam pe lana tine, simtieam un gol in stomac, era asa placut. Dar tu nici nu mai observat.

Din acea seara astept ansioasa, sa te revad, nu pot stii cand va avea loc urmatoarea noastra intalnire.

Nu am suficient curaj sa te abordez, imi e frica de un posibil refuz,nu vreau sa aflu ca deja ai pe cineva, nu vreau sa stiu ca nu iti place de mine cu toate ca, sunt sigura de asta.

Esti cel de care as vrea sa fiu aproape, esti sigura persoana pentru care tanjesc, imi doresc macar o privire, un zambet, as fii in cele mai inalte culmi ale lumi daca mi-ai adresa un singur cuvant.

Dar mam resemnat, ma multumesc doar cu contemplarea ta, de la o distanta prudenta, fara ca tu sa poti observa acest mic detaliu.Cu siguranta datorita lipsei mele de discretie ai deja o vaga banuiala, cum ca te plac, stii ca deja inca de cand pasesi in acel antru in care te am vazut pentru prima oara, bataile inimi mele se aclereaza, stomacul mi se innoada si se umple din nou, de acel gol placut si in acelasi tip infricosator.

Nu stiu ce se intampla cu min, aceasta superficialitate, nu ma caracterizeaza, ma sperie, practic nici nu te cunosc .

Imi e frica de aceasta atractie pur si simplu fizica.

Nu ma caracterizeaza.

Daca personalitatea ta ar lua o alta forma cum ar fii ?

As mai simti aceleasi furnicaturi in fiecare celula din organismul meu?

Ce inseamna sa fii major in Romania ?

Inca de cand ne stim, ne dorim sa ajungem majori.Dar ce inseamna asta cu adevarat ?

Absolut nimic !

Desfasori aceleasi activitati si totul e exat la fel, incat la consumul de bauturi alcoolice sau tutun este ceva irelevant la fel ca si frecventare localurilor interzise minorilor. Nimeni nu se oboseste pentru a lua in serios varsta. Nu se iau in considerare aceste mici detali ce ar trebui sa insemne democratie.

Asa ca de ce ? De ce suntem nerabdatori pentru a implini aceasta varsta plina de dezavantaje? Cu ce suntem mai speciali daca suntem majori ?

Putem vota, dar rezultatul este acelasi ca oricum este totul aranjat.

Suntem responsabili de toate faptele noastre si ne asumam consecintele, ascunzatoarea din spatele parintilor numai este o soluti.

Si pana la urma cu toti ne asteptam sa ne simtim altfel dupa 18 ani, dar nu, nu exista nici o schimbare in bine.

Imi este dor sa fiu acel copil inocen, ce nu constientiza nimica, nu avea griji, cel ce pur si simplu taia clipa.

Si daca as putea cu siguranta as ramane un copil pentru totdeauna.